Acasă >



R.A.I.

Reiki Association International 

Vă dăm sănătatea în mână!

 

 

Reiki Association International a fost fondată de către personalități importante ale vindecării alternative, sub conducerea lui F.E. Eckard Strohm, în anul 1990, în Germania.

Organizația, prezentă acum în numeroase țări, are ca și  scop ajutorarea oamenilor prin învățarea procedurilor de vindecare energetice. Acest obiectiv se poate realiza pe de o parte, prin faptul că oamenii învață să se ajute singuri, să dețină controlul asupra sănătății proprii în mod conștient. Pe de altă parte, vindecătorii "profesioniști" ca medicii, practicanții medicinii naturiste, maseurii și, etc. pot îmbogății medicina clasică utilizând aceste procedee energetice. Aceste tehnici pot veni eficient în ajutorul tratamentelor medicamentoase cu grad înalt de risc, pot fi aplicate cu ocazia intervențiilor chirurgicale, și chiar independent de terapii medicale, cu nota de sprijinire, păstrare a sănătății, sau în vederea vindecării mai rapide.

Străduința noastră pentru alcătuirea unei calificări temeinice, de un nivel înalt, este apreciată în prezent nu numai de practicienii științelor ezoterice (de exemplu numai în Ungaria avem în evidență peste 30.000 de membrii ai R.A.I. și 500 profesori reiki); fiind recunoscută și de publicul de specialitate, R.A.I. numără printre membrii săi mult mai mulți medici, depășind media.

Miezul muncii R.A.I. îl constituie procedeele energetice de vindecare: Reiki, Vindecare Spirituală Activă, și AROLO TIFAR. R.A.I. mai oferă și alte cursuri - de la caz la caz cooperând cu alte organizații - ce  influențează pozitiv procesele de vindecare. Exemple: terapia de vindecare hipnotică, sau chiropractica.

Utilizatorilor de rând le conferă un grad ridicat de siguranță faptul că profesioniștii, la rândul lor, lucrează și ei cu procedee R.A.I. Femeile, casnice și mame (care vor să îngrijească cât se poate de bine copiii lor și membrii familiei) vor avea de rezolvat cu totul alt gen de probleme decât un medic naturist. Însă în mod deosebit în viața de zi cu zi Reiki, AROLO TIFAR și Vindecarea Spirituală Activă contribuie, în mare măsură la profilxia sau rezolvarea rapidă a multor probleme, înainte ca acestea să ia amploare. Reiki, AROLO TIFAR și Vindecarea Spirituală Activă pot fi utilizate cu succes în cazul tuturor ființelor vii și în orice situație de viață.



ShopFactory (TM). Click Here.